Metrorex suferă de ani de zile de o subfinanţare masivă, iar această subfinanţare devine sistemică şi poate bloca activitatea, susţin reprezentanţii Sindicatului Liber Metrou (USLM) din Metrorex SA, într-un comunicat remis redacției noastre.
Sindicaliştii au făcut aceste precizări în urma afirmaţiilor apărute în mass media în care Metrorex este prezentat ca o “gaură neagră” în care sunt folosiţi ineficient banii publici.
“Cel care a creat acest deficit de finanţare a fost politicul prin deciziile sale. Magistrala V a generat costuri suplimentare Metrorex de aproximativ 110.000.000 euro, bani pe care asocierea de firme care avea obligaţia să construiască Magistrala V, deşi a întârziat 5 ani să o dea în exploatare, i-a câştigat în instanţă. Cauza: deciziile politice din cei 10 ani de şantier. Metrorex a fost obligat să plătească aceste sume, deşi vinovat era politicul nu oamenii din metrou”, se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii sindicatului susţin că pandemia a dus la scăderea drastică a numărului de călători.
“Au fost zile când am avut doar 10% din numărul de călători, faţă de normal. Deşi se regăsea în această situaţie, politicul a cerut Metrorex să circule cu toată flota din dotare, pentru a combate transmiterea Covid 19”, se mai spune în document.
În ceea ce priveşte energia electrică, sindicaliştii spun că Metrorex este cel mai mare consumator de energie electrică din Bucureşti şi, cu toate astea, nu beneficiază de un preţ special ţinând cont de caracterul social al transportului public pe care metroul îl prestează.
“Mai grav, faţă de anul 2020 preţul pe care îl plăteşte Metrorex pe MWh a crescut de la 400 de lei la 2.400 de lei începând cu 1 august 2022. Adică aproape de 8 ori. Fără energie electrică roata nu se învârte. Se discută despre trecerea metroului la Primăria Capitalei. Ideea nu e nouă, însă ne întrebăm cu ce bani o să ţină Primăria Generală metroul? O precizare: în Capitala Europeană, Bruxelles, metroul are 3 surse de finanţare: bugetul de stat, bugetul regiunii şi bugetul oraşului Bruxelles. Este şi normal, căci în acest oraş se regăsesc marile instituţii europene, naţionale, iar regiunea Bruxelles este aducătoare de venituri importante în PIB”, se mai spune în comunicat.
Reprezentanţii USLM precizează că “datoriile Metrorex sunt datorii generate de activitatea de investiţii dictată de Guvern”.
“Activitatea de exploatare nu a generat datorii istorice, iar în această zonă subfinanţarea este cauză majoră a riscurilor, având în vedere că în ultimii 10 ani această activitate a primit între 38% şi 73% din necesarul solicitat anual. Cu toate acestea roata se învârte. Cu toate acestea nu au fost incidente majore în activitate, pentru că noi, salariaţii metroului, am făcut tot ce a fost posibil pentru ca metroul să circule. USLM consideră necesar ca activitatea de transport public de călători, cu specific feroviar să se desfăşoare cu respectarea instrucţiilor de serviciu şi a procedurilor de lucru pentru eliminarea riscurilor şi a pericolelor încetării activităţi şi pentru ca publicul călător sa fie transportat în condiţii de siguranţă şi confort. Pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de finanţare”, susţin sindicaliştii.