Sebastian Burduja anunță o nouă propunere legislativă: liderii de sindicat nu vor mai putea fi membri de partid. „Depolitizarea conducerii partenerilor sociali este o chestiune de bun simț.” Printre politicienii care au făcut carieră politică fiind membri de sindicat s-au numărat și Miron Mitrea, Victor Ciorbea sau actualul președinte ANRE, Dumitru Chiriță.
Sebastian Burduja, deputat PNL de București și președinte al PNL Sector 1, anunță că va depune la începutul sesiunii parlamentare un proiect legislativ ce reglementează interdicția liderilor sindicatelor și patronatelor de a fi membri în partide politice.
Proiectul vizează completarea legii 62/2011 pentru dialogul social cu două alineate noi (la art. 8 pentru sindicate, respectiv art. 63 pentru patronate), care să stipuleze că persoanele alese în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale și patronale nu pot avea calitatea de membru al unui partid politic, pe durata exercitării mandatului lor.
„Greva de la Societatea de Transport București (STB) a pus pe tapet o problemă sistemică a României, care are nevoie de o soluție urgentă și de bun simț. Milioane de bucureșteni au fost ținuți ostatici de orgolii politice care au plecat, în mod evident, de la o persoană aflată într-o incompatibilitate flagrantă: angajat al companiei, lider sindical, membru al unui partid politic, consilier general ales pe listele aceluiași partid.
Situația de la STB nu este, din nefericire, singulară. Luați marile companii de stat, cu puține excepții, și veți descoperi un ghem de interese politice și financiare în jurul sindicatelor. În loc să apere drepturile angajaților, cei care au capturat aceste organizații, de altfel utile și legitime într-un stat democratic, își urmăresc cu cinism doar propria agendă. Cine suferă consecințele? Chiar angajații acestor companii și, la urma urmei, fiecare cetățean român care își plătește taxele și impozitele. E timpul să tăiem acest nod gordian.
Este un conflict de interese evident: aceeași persoană să facă și politică de partid, ca membru sau ca ales public, să reprezinte și interesele partenerilor sociali. Voi propune colegilor parlamentari scoaterea în afara legii a acestor situații, atât pentru conducerile sindicatelor, cât și pentru conducerile patronatelor. Nu cred că cineva se poate opune unei asemenea propuneri de bun simț, dar vom vedea la votul din comisii și din plen,” a declarat Sebastian Burduja.
Deputatul invocă și decizia Curții Constituționale a României nr. 233/2004, care stipulează că „Libertatea de asociere, consacrată de art. 40 din Legea fundamentală, nu înseamnă că orice persoană, indiferent de statutul său civil şi profesional, poate face parte din orice tip de asociaţie. Legiuitorul are libertatea de a reglementa condiţiile în care pot fi constituite, organizate şi în care funcţionează diferite tipuri şi forme de asociaţie”. Așadar, Parlamentul poate și trebuie să decidă cu privire la interdicția explicită a liderilor de sindicate și patronate de a face parte din partide politice.
Completarea legii 62/2011 apare ca fiind necesară, având în vedere situațiile constatate, deși inclusiv în actuala versiune se stipulează clar următoarele, chiar la articolul 2: „(1) Organizațiile sindicale sunt independente față de autoritățile publice, de partidele politice și de organizațiile patronale. (2) Organizațiile sindicale nu pot desfășura activități cu caracter politic”. Cu toate acestea, evenimentele din aceste zile confirmă faptul că actualul cadru legislativ rămâne vag și permisiv.
„Este o dezbatere crucială și îndelung amânată în societatea românească. Care este rolul partenerilor sociali: să facă politică de partid sau să reprezinte în mod obiectiv interesele membrilor sindicatelor și patronatelor? Răspunsul este evident pentru oricine își dorește cu adevărat o democrație funcțională în țara asta”, a explicat deputatul Sebastian Burduja.
Propunerea legislativă va fi depusă în perioada următoare, odată cu începerea noii sesiuni parlamentare, în vacanța parlamentară nefiind posibilă înregistrarea inițiativelor legislative noi. Sebastian Burduja se arată încrezător că această viitoare lege va reseta cadrul dialogului social în România și va permite creșterea performanțelor companiilor de stat pe bazele unui model de management profesionist și onest.