Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) salută decizia angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti – STB SA de a renunţa la greva ilegală declanşată joi, 20 ianuarie 2022, în condiţiile în care acţiunea sindicală a produs inconvenienţe grave tuturor cetăţenilor din zona metropolitană care utilizează mijloacele de transport în comun.
“Astăzi, 25 ianuarie 2022, întregul parc programat de vehicule al operatorului STB SA a ieşit treptat pe trasee, cetăţenii Regiunii Bucureşti – Ilfov beneficiind astfel din nou de transportul de suprafaţă în condiţii normale. Pe durata acestei crize a transportului public de suprafaţă, echipele de monitorizare ale TPBI s-au aflat permanent pe teren, urmărind şi raportând situaţia tuturor traseelor de parcurs. Cu această ocazie, TPBI mulţumeşte operatorului Serviciul Transport Voluntari – STV SA care, pe tot parcursul grevei, a răspuns pozitiv solicitării de a prelua temporar unele dintre traseele STB SA, asigurând astfel o parte din transportul public de călători din estul Capitalei, în ciuda presiunilor făcute de unii reprezentanţi ai sindicatului STB”, se arată într-un comunicat al TPBI remis marţi AGERPRES.
Asociaţia, în calitate de entitate reprezentativă la nivel regional cu mandat de organizare, reglementare, exploatare, monitorizare şi gestionare a serviciului de transport public de călători pe întreaga Regiune Bucureşti – Ilfov, solicită operatorilor de transport respectarea legii, dar şi a cetăţenilor din zona metropolitană care depind de mijloacele de transport public local, atât prin urmarea cu stricteţe a orarului destinat rutelor, cât şi prin asigurarea condiţiilor din mijloacele de transport, pentru a le oferi călătorilor siguranţă şi confort.
“Atât TPBI, cât şi operatorii de transport din Regiunea Bucureşti – Ilfov lucrează în slujba cetăţeanului, iar acest lucru trebuie respectat, indiferent de greutăţile interne sau situaţiile neprevăzute care pot apărea”, susţin reprezentanţii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI).
Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) au decis marţi dimineaţa suspendarea acţiunii de protest şi reluarea activităţii după cinci zile în care transportul public din Bucureşti a fost blocat.