Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că agenţia Fitch a reconfirmat profilul individual de credit al Bucureştiului la nivelul “a”, cu trei trepte peste ratingul României, ceea ce ”reflectă stabilitatea financiară a Capitalei şi seriozitatea administraţiei locale”. ”Pentru ca Bucureştiul să prospere şi să construiască o economie sănătoasă, România trebuie să funcţioneze ca un întreg”, adaugă Dan.
”Agenţia Fitch reconfirmă profilul individual de credit al Bucureştiului la nivelul «a», cu trei trepte peste ratingul României. Această evaluare reflectă stabilitatea financiară a Capitalei şi seriozitatea administraţiei locale, demonstrând eforturile constante de a menţine un management responsabil al resurselor publice. Conform raportului, Profilul de Risc al Municipiului Bucureşti rămâne la nivelul «Mediu», fără să fie afectat de acţiunea de rating. Factorii Cheie de Risc şi Profilul de Credit Standalone rămân neschimbaţi, ceea ce confirmă robusteţea financiară a oraşului”, a arătat Nicuşor Dan, joi, într-o postare pe Facebook.
Primarul general al Capitalei a adăugat că singura modificare este perspectiva ratingului, ajustată în funcţie de cel naţional, deoarece oraşele nu pot primi un rating mai mare decât cel al statului român.
”Această situaţie subliniază un adevăr esenţial: pentru ca Bucureştiul să prospere şi să construiască o economie sănătoasă, România trebuie să funcţioneze ca un întreg. Este imperativ ca Guvernul să recâştige încrederea pieţelor financiare şi să ofere stabilitatea necesară pentru dezvoltarea locală şi naţională”, a subliniat Dan.