„Tocmai pentru că am cunoscut războiul, sunt un om al păcii!” – spune Nicolae Ciucă într-un interviu, pentru Q Magazine…
„Am fost primul militar român care a participat la misiuni în teatrele de operații din străinătate la gradul de general. Am primit tot felul de medalii. O parte le-am donat Muzeului Militar, pe altele, legate mai ales de momente speciale, care îmi amintesc de camarazii mei, le păstrez acasă într-un sertar.”
ALEGEREA
Floriana Jucan: De ce ați ales cariera militară?
Nicolae Ciucă: M-a inspirat tatăl meu, care a fost și el militar. Știind câte sacrificii presupune și cât de dificilă este viața de militar, tata și-ar fi dorit să aleg altceva, de pildă, să fiu inginer. Dar eu am făcut această alegere, mi-am ales singur calea. De atunci și până azi am fost un om care și-a făcut datoria. Să știți că a fost și este o onoare și un privilegiu să pot face asta. Este ceea ce, alături de o familie frumoasă, de nepoțelele mele, mă împlinește ca om. Mi-am îndeplinit datoria în armată, unde, chiar dacă nu a fost ușor, m-am simțit util acestei țări. Aceasta o fac și acum, în politică, unde, deși poate îmi este și mai greu, este mult de muncă.
Regretați această alegere?
Mi-am asumat un drum, am muncit în fiecare etapă. Nici nu regret, nici nu mă felicit. Am luat munca așa cum este, mi-am îndeplinit atribuțiile cât de bine am putut, am avut grijă de camarazii mei, apoi ne-am întors acasă, pentru ca a doua zi să o luăm de la capăt. Am luptat pentru o cauză, în Armată, apoi pentru principii, în politică.
Momentele cele mai impresionante sunt cele petrecute alături de camarazi. Mai ales, alături de camarazii mei din Batalionul „Scorpionii Roșii”. Legătura care se creează în momentele în care depinzi unul de altul, la greu, este indestructibilă. Spunea cineva de curând că nu prea există, în mod real, prieteni, într-o viață de om. Ei bine, conexiunea, peste ani, între camarazi e aproape ca o lumină dată de la Dumnezeu. Nu se stinge nicio clipă.
Cariera militară m-a format în viață, mi-a dat o rigoare în raport cu mine însumi și, în același timp, o compasiune și empatie față de oameni, pentru că știu ce înseamnă suferința și războiul.
„Nu sunt un om politic obișnuit, adică ceea ce se cheamă un om politic de carieră. Am purtat o viață întreagă uniforma Armatei Române și aceea a fost cariera pe care am urmat-o, treaptă cu treaptă. Faptul că un ostaș ca mine a simțit nevoia să se implice în politică e o atitudine dictată de realitate. În politica românească e nevoie de onoare, de încredere, de respectul față de cuvântul dat. De loialitate fată de națiunea română, o loialitate dusă pană la sacrificiu. De un patriotism profund, lipsit de vocalize, care presupune să-ți iubești simbolurile naționale fără a le disprețui pe ale altora. Toate astea se deprind începând din clipa depunerii jurământului militar și, apoi, odată cu salutul pe care îl dai în atâtea împrejurări drapelului românesc. Am simțit că aceste sentimente pe care le-am nutrit atâta vreme și educația ce vine din demnitatea uniformei pot fi folosi- toare spațiului politic.”
În calitate de fost șef al Statului Major General, socotiți că în prezent Armata Română este bine echipată? Din poziția de șef al Statului Major General care au fost cele mai semnificative achiziții destinate dotării armatei noastre pe care le-ați propus, care s-au realizat și de care sunteți mândru? Vedem deja că toate avioanele F-16 pe care Armata Română le-a cumpărat în trecut vor fi înlocuite cu F-35.
Armata României, în anul 2024, este echipată mai bine decât în 2014, iar atunci era echipată mai bine decât în 2004, când m-am aflat eu în teatrele de operații. Dar acest „mai bine” nu înseamnă că am ajuns la finalul drumului. Înzestrarea militară este un proces constant și sunt foarte multe de făcut. Este un maraton, nu un sprint. Este un proces, nu o tăiere de panglică. Cine se laudă că a dotat Armata Română complet, fie nu îi știe nevoile, fie nu știe despre ce vorbește. În calitate de Șef al Statului Major General am susținut creșterea bugetului pentru apărare și alocarea unei părți din buget pentru înzestrarea Armatei României cu echipa- mente moderne și adaptate nevoilor. Un simplu exemplu: am început procedurile de achiziție pentru sistemele Patriot și HIMARS pe care le avem astăzi.
Armata României este în prezent o armată modernă, integrată în NATO, militarii români sunt foarte bine pregătiți și respectați de aliați. Deci, din acest punct de vedere, s-au făcut pași semnificativi. România are capacitatea de a fi un furnizor de securitate în regiune, nu doar un beneficiar. Acest fapt nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm pe spate și să spunem: „Gata, am terminat”. Nu, nu am terminat, în unele zone nici nu am început. Și dacă vrem să tratăm securitatea în mod serios și responsabil, atunci trebuie să vorbim despre armată în mod serios și responsabil, nu prin lozinci.
„În armată există o disciplină a acceptării. În politică poate exista și o disciplină, dacă-i putem spune așa, a refuzului. În armată există o putere pe care o dau, mai ales, gradul și funcția. În politică, adevărata putere o dă încrederea. Chiar și acum, când am trecut în rezervă, reperul rămâne tot omul care am fost în uniformă. Ceea ce fac trebuie să aibă onestitatea și demnitatea onoarei militare. Ceva din mine a rămas acolo, în rigoarea cazărmii, în canoanele disciplinei militare, în abținerea de la avantajele materiale câștigate în dauna standardelor morale. Nu pot comite fapte pe care militarul din mine nu le-ar îngădui.”
POLITICA
Ce v-a îndemnat să declarați că nu veți lăsa sabia ostașului pentru toga politicianului?
Contextul este întotdeauna decisiv. Viața nu te întreabă, ci te pune în fața faptului împlinit. În urmă cu doar 2-3 ani, nimeni nu-și imagina că Europa va fi afectată din nou de un război violent, după 77 de ani de pace, de la cel de-al Doilea Război Mondial. România nu se gândea că de la Tulcea s-ar putea auzi explozii de bombe la vecinii de graniță.
Nici eu nu mă gândeam în urmă cu și mai mulți ani că voi intra în politică. Nu mi-am dorit să o fac.
Dar viața uneori ne duce pe alt drum și ne pune în fața unor decizii cu consecințe semnificative. Am intrat în politică într-un moment în care tensiunile din regiune începuseră să se acumuleze, deveniseră evidente intențiile Rusiei de a porni un conflict în Ucraina.
Am considerat că este de datoria mea să-mi pun la dispoziție expertiza și experiența într-un asemenea context. Am răspuns invitației președintelui de a servi ca ministru al Apărării Naționale, iar apoi invitației de a mă alătura PNL.
Ce v-a determinat să încălcați acest angajament public, pe care singur și nesilit de nimeni vi l-ați asumat, dezvăluind chiar în cartea dumneavoastră, „În slujba țării”, că v-a sunat președintele Klaus Iohannis, v-a cerut să intrați în politică și ați interpretat această cerere drept un ordin de la comandantul suprem?
Am făcut această precizare. Președintele mi-a cerut să preiau portofoliul de ministru al Apărării Naționale. Intrarea în Partidul Național Liberal am discutat-o cu Ludovic Orban și nu a fost un ordin, ci o decizie personală. Motivațiile vi le-am prezentat.
În decembrie 1989 s-a strigat „armata e cu noi”. Dumneavoastră cum și unde ați trăit Revoluția?
În 1989 eram comandant de pluton al Batalionului 121 Cercetare. Am executat misiunile care au precedat ziua de 22 decembrie în municipiul Craiova, apoi, în după-amiaza zilei, după ce a fugit Nicolae Ceaușescu cu elicopterul, am fost retrași în cazarmă. De acolo am îndeplinit misiuni în centrul orașului în seara zilei de 22 decembrie până pe 23 decembrie. Ulterior, am intrat din nou în cazarmă.
Făceam parte dintr-o unitate de cercetare, în care trebuia să verificăm informații. În acea perioadă exista riscul să se producă degringoladă din cauza dezinformării. Am spus mereu că am apreciat modul în care au reacționat comandanții de la vremea respectivă pentru că au verificat și analizat fiecare informație. Totuși înțeleg de ce mă întrebați acestea; am văzut și eu, fix acum, înaintea campaniei electorale, niște aluzii grosolane, induse de unul dintre adversarii mei politici, la o anumită televiziune.
Am fost cu oamenii, nu cu agresorii și nu am tras niciun glonț.
Să fie clar și pentru cei care au promovat sau au crezut fake-news-ul.
„Se spune că în politică mai mult contează imaginea decât originalul. Contează nu ceea ce ești, ci ceea ce cred alții despre tine. Ei votează nu omul, ci proiecția lui în mințile lor. N-am avut îndemânarea de a promite lucrurile pe care simțeam că nu le pot face.”
DESPRE AMERICA
Unul dintre principiile aduse în ordinea constituțională românească prin grația Revoluției române din 1989 a fost acela al controlului civil asupra armatei. SUA și democrațiile vest-europene ne-au cerut atunci să renunțăm la practica regimului anterior ca ministru al Apărării sau ministru de Interne să fie un militar, iar politicienii români ai timpului s-au mândrit atunci când au făcut acest pas. Treizeci de ani mai târziu am avut un prim-ministru general și acum avem un general ca președinte al Senatului. Vedeți în asta un progres sau un regres? Ce înseamnă pentru dumneavoastră controlul civil asupra instituțiilor de forță, al armatei în special? Mai este de actualitate acest principiu, pe care Consiliul Europei l-a inclus printre criteriile unei democrații reale?
Întrebarea dumneavoastră conține niște nuanțe care trebuie lămurite, pentru a nu lăsa loc confuziilor. Principiul controlului civil asupra armatei este unul fundamental într-o democrație și funcționează foarte bine în România. Eu nu sunt la ora actuală general, ci general în rezervă. Toate funcțiile pe care le-am ocupat după trecerea în rezervă au fost și sunt îndeplinite de mine ca civil.
Controlul civil nu înseamnă interdicția pentru cei care au trecut vreodată prin armată de a ocupa funcții, ci se referă și legal și moral, exclusiv, la militarii activi. Cred că experiența din cariera profesională solidă pe care am avut-o în Armata României este una valoroasă pentru înțelegerea actualului context de securitate și pentru capacitatea de a lua decizii rapide, pe termen mediu și lung.
Ce a însemnat pentru dumneavoastră experiența americană? Ce ați învățat în instituțiile de învățământ militar americane și ce v-au făcut ele să uitați?
Experiența americană a fost extrem de valoroasă, nu doar pentru mine. În general, parteneriatul cu militarii americani a fost important pentru o armată ca cea a României, care a trebuit să se transforme pentru a trece la doctrina militară a NATO.
Este întotdeauna o mândrie să poți lucra alături de mili- tarii americani și a învăța din experiența lor.
US Army College, unde am aprofundat domeniul studiilor strategice, oferă o experiență transformatoare și, în același timp, practică. Integrarea în NATO și parteneriatul cu colegii americani ne-au ajutat să schimbăm felul de funcționare, să fim mai performanți și mai adaptați nevoilor de securitate.
Ați primit cea mai înaltă distincție pe care SUA o acordă militarilor străini – Legiunea de merit. Vă pun întrebarea adresată de Alecsandri sergentului care se întorcea de la Plevna, în poezia pe care, desigur, o cunoașteți: „dar aste decorații, cum, cine ți le-a dat?”. Dincolo de formulele seci din brevet, care sunt în conștiința dumneavoastră profundă meritele justificative ale decorării cu o distincție acordată în trecut generalilor Eisenhower și Patton?
Am fost onorat de primirea distincției Legiunea de merit a Statelor Unite, așa cum sunt profund onorat de Ordinul Național de Merit în grad de comandor, acordat de Franța, și de distincțiile care mi-au fost acordate de statul român pentru că mi-am făcut datoria față de țara mea.
Oamenii spun vorbe mari despre cei care primesc aceste distincții. Noi, militarii, nu vorbim despre eroism când suntem în teatrele de operații. Noi ne facem datoria, cât de bine putem, căutăm să ne întoarcem cu tot efectivul în viață și sănătos, iar apoi o luăm de la capăt.
Ele sunt și meritul camarazilor mei, care nu au fost premiați, dar fără de care misiunile nu se puteau desfășura în condiții bune sau de siguranță. Sunt distincțiile familiilor militarilor care au înțeles, precum familia mea, că, așa cum un preot e în slujba lui Dumnezeu, un militar e în slujba țării sale. Sunt distincțiile României.
PE FRONT
Povestiți-ne cum a fost bătălia de la Nassiriya, unde v-ați distins prin vitejie și competență militară, așa cum au consemnat unii ziariști, dar cum contestă alți ziariști și generali!
Un singur lucru vreau să spun acum, pentru că am văzut toată vâlva creată artificial în jurul acestui subiect. Eu nu am spus niciodată că am fost un erou. Eu am spus că mi-am făcut treaba în Irak. Așa cum și-au făcut treaba toți mili- tarii care au fost atunci în teatrul de operații, frații mei de arme. Unii dintre ei au povestit despre experiența lor de la Nassiriya și le puteți citi mărturiile.
Cine își imagina că eu aș fi fost un Rambo, s-a uitat prea mult la filme și se lasă păcălit de propria imaginație. Mi-am îndeplinit datoria. Mi-am făcut treaba de militar, de comandant care dorește să aducă toți soldații sănătoși și vii la bază și apoi înapoi în țară. Am muncit, iar munca noastră a fost lupta. Atât. Am reprezentat cu onoare și devotament România, am luptat sub steagul tricolor și avem un sentiment de mândrie că noi, cei care am mers în teatrele de operații, am contribuit la parcursul euroatlantic al României și la integrarea în NATO.
Pot să înțeleg atacurile împotriva mea în contextul campaniei electorale, chiar dacă sunt incorecte. Însă nu pot accepta să fie atacați frații mei de arme. Nu pot accepta să fie terfelit prestigiul unor oameni care nu au făcut altceva decât să-și împlinească datoria.
Am spus și eu, și camarazii mei, de multe ori: nu ne considerăm eroi, ci doar că am îndeplinit sarcinile pen- tru care am fost pregătiți. Dar, din păcate, iată că, recent, copiii camarazilor mei s-au trezit că văd în mass-media un reportaj, care zicea aproape că părinții lor n-au fost acolo, că n-au luptat. Practic, au fost niște lași. Asta ne-a revoltat și pe mine, și pe ei.
M-am văzut recent cu ei și mi-a părut rău că, din cauza candidaturii mele, au suferit o asemenea umilință. E dureros un asemenea neadevăr, vândut ca o certitudine familiei tale.
Gaugamela sau Termopile? Ce v-ar fi plăcut să câștigați?
Niciuna. Niciun soldat nu vrea războiul. Nu este nimic agreabil în război. Nu este nimic de plăcut în a trage cu arma într-un teatru de operații. Nici înfrângerea, nici victoria în război nu sunt, pentru mine, lucruri de plăcut. Ambele aduc foarte multă suferință și moarte. Menținerea păcii e adevărata artă a războiului.
O armată puternică și pregătită descurajează adversarii și, prin urmare, poate asigura pacea – ceea ce ne dorim cu toții. Soldații sunt oameni ca toți ceilalți. Sunt oameni care gândesc că atunci când răspund cu foc pot lua o viață, chiar dacă au făcut asta pentru a-și apăra propria viață. Războiul nu este o glumă, nu este ceva romantic și nici măcar ceva de povestit. Este ceva ce abia aștepți să se termine, pentru a te întoarce acasă.
Eu vreau să fiu un președinte al păcii, pentru că știu din experiență directă cât de hidoasă este fața războiului.
„Am intrat primul la Academia Militară, după un examen dur, la care au fost zece candidați pe un loc. În promoția mea am fost cam cinci sute de studenți. Dintre aceștia, am reușit să termin șef de promoție.”
Cum vă definiți în acest moment identitatea în spațiul public: sunteți ostaș, general sau politician? Care ar fi diferența între aceste identități?
Sunt un om care muncește. Atâtdesimplu. Sunt un om care vrea să muncească, cu priceperea, maturitatea, experiența pe care o are, în slujba țării. Voi fi un președinte muncitor și bun pentru România.
Așa cum am fost liderul și liantul camarazilor mei de arme, acolo unde victoriile erau uneori improbabile, iar riscurile imense, așa voi fi lider pentru români, alături de care îmi doresc să câștig bătălii politice și economice în lumea complexă a viitorului.
Cariera militară m-a învățat arta planificării, strategii, să controlez situații de criză și mi-a desăvârșit capacitatea de a lua decizii. În mod fundamental, această experiență mă diferențiază de ceilalți aspiranți la funcția supremă în stat.
„Am trăit în cele două misiuni, Afganistan și Irak, doar în cort și am mâncat aproape 7 luni o singură masă caldă pe zi, cina. Este o experiență importantă pentru un militar care nu vede războiul doar în scenarii imaginate într-o sală capitonată cu hărți. Puțini conaționali au realizat ce se întâmplă dincolo de frontierele noastre, în războiul din Ucraina, așa cum am simțit noi, cei care am fost în misiuni de luptă.Pentru mulți, războiul e departe, e doar o știre printre altele, iar moartea e mai degrabă statistică. Pentru noi, care am văzut toate astea cu ochii noștri, moartea capătă de fiecare dată alt nume. Sentimentul victoriei se amestecă cu un altul, nelămurit, că nu poți învinge până la capăt, că nu ajunge o singură generație pentru a lecui rănile războiului.”
Poate tocmai de aceea are România nevoie în fruntea statului de un militar de carieră și nu de un politician de carieră?
În acest moment, România are nevoie de cineva care înțelege chestiunile de securitate și apărare, cu suficientă pregătire și susținere solidă, care poate aduce oamenii la masa dialogului și, mai ales, care este în funcție nu pentru sine sau pentru grupuri de interese, ci în serviciul public. Am aceste atribute.
În plus, în pofida a ceea ce mulți cred, într-o vreme în care demonii războiului ne bântuie și ne bat la ușă, este mai prudent să ai în funcția de comandant suprem al armatei un profesionist al armelor. Militarii nu iubesc războiul tocmai pentru că îl cunosc și știu că vitejia lor cea mai mare se măsoară după cum pot evita războaiele, iar nu să le câștige.
Mai mulți oameni politici sau politologi americani, dintre care aș aminti-o pe Susane Johnston, actuala Președintă a Asociației pentru Studii și Învățământ Diplomatic și fosta Președintă a Asociației Serviciului Extern American, critică ceea ce ei numesc „militariza- rea politicii externe americane”. Este vorba despre exce- sul de argumente, raționamente, decizii și instrumente cu caracter militar pe care se bazează de ceva timp acțiunea externă a administrațiilor americane. Împărtășiți aceas- tă critică sau considerați militarizarea ca fiind legitimă, necesară și de bun augur? Militarizarea politicii ameri- cane a contaminat și politica românească?
Sunt foarte multe teorii în relațiile internaționale și în analiza de politică externă. Eu nu m-aș erija în rolul de ana- list de politică externă americană. Pot să vă răspund însă la ultimul punct, cel referitor la politica românească. Nu cred că se pune problema unei asemenea terminologii, aceea de „militarizare”. Armata este o instituție fundamentală în democrații, chemată să protejeze cetățenii de pericole externe.
Din păcate, după terminarea Războiului Rece și victoria democrațiilor liberale, lumea democratică a luat ca de la sine înțelese, definitive, pacea și libertatea. Am asistat în acest context, în multe state occidentale, la o deprioritizare a apărării, care necesită investiție constantă. De cealaltă parte, așa cum am mai spus, Armata României a trebuit să treacă în ultimii 30 de ani printr-un proces de transformare și de recuperare a decalajelor majore, pentru a fi pe deplin integrată în NATO.
Anexarea ilegală a Crimeii în 2014 și conflictul din Donbass au semnalat clar ambițiile expansioniste ale Rusiei. Iar invadarea Ucrainei în februarie 2022 a schimbat întreaga paradigmă de securitate. În fața acestei noi realități, statele europene s-au aflat în postura de a-și regândi prioritățile. A devenit evident că baza industrială de apărare este insuficientă, că fondurile alocate apărării au fost insuficiente, de aici mutarea discuției spre zona de apărare.
Un prim pas a fost făcut prin angajamentul pe care și l-au luat statele NATO pentru creșterea bugetului de apărare la cel puțin 2% din PIB. Astăzi sunt 23 de state membre care au atins sau depășit acest prag.
Deci nu este vorba despre o „militarizare”, ci despre schimbarea realității în care trăim și răspunsul adecvat la aceasta.
„Între noi, cei care am fost în misiunile de luptă în străinătate, s-a creat o legătură sufletească. Deși am fost în locuri diferite, acțiunile noastre aveau ceva în comun, stări de spirit, provocări, tragedii locale, dor de casă. Dar ceea ce ne-a legat profund a fost sacrificiul camarazilor noștri. Putea fi oricare dintre noi, cu toții eram ținte în mod egal, moartea alegea dintre noi la întâmplare.”
SPRIJINUL PENTRU UCRAINA
Principiul respectului integrității teritoriale a statelor și dreptul statelor de a-și apăra integritatea teritorială sunt în afara oricărei discuții. În relațiile internaționale, dreptul la integritatea teritorială și la apărarea ei rămân nominale dacă nu există puterea reală pentru a le im- pune. În cazul Ucrainei, ținând seama de dimensiunea populației, de performanțele generale ale economiei naționale, de capacitatea industriei militare și de datoria publică în comparație cu cele ale Rusiei, ca militar de carieră, general cu patru stele, considerați că victoria ucraineană pe câmpul de luptă este un obiectiv realizabil? În cazul în care Ucraina nu este capabilă să atingă acest obiectiv, ca Președinte al României, veți milita pentru ca România, în nume propriu sau sub egida NATO, să intre în război cu Rusia? Care sunt interesele naționale ale României pentru a o face?
România nu va intra în război! Să nu alarmăm inutil oamenii, care și așa sunt speriați. Sunt om de stat într-o țară membră a NATO. Pentru că am avut un rol militar atâția ani, permiteți-mi să evit analizele militare publice, pe scenarii. Ele sunt citite într-o altă cheie decât analiza din mass-media. Deci, în acest domeniu, aș dori să nu operăm cu scenariile pe care le-ați avansat, pentru că ele nu au suport în realitate.
Iată realitatea: la fel ca alți oameni de stat din NATO, dedicați întăririi comunității nord-atlantice și apărării valorilor ei – valori pe care Ucraina, deși nu este în NATO, le apără cu jertfă de sânge –, reafirm că NATO susține eforturile Ucrainei de a se impune în acest război de agresiune, brutal și neprovocat, declanșat de Rusia.
Interesele naționale ale României, interesele de securitate sunt ca Ucraina să se impună în acest război, ca Ucraina să devină membră a NATO – așa cum am și formulat ca obiectiv al Alianței într-un summit istoric al NATO, desfășurat chiar la București. Este obiectivul Alianței și cu atât mai mult este obiectivul României, o țară aflată acum la granița de est a comunității euroatlantice.
Ce ar trebui să ceară România de la Ucraina, SUA, NATO sau UE în schimbul participării noastre la un eventual război?
România este parte acomunității euroatlantice, este parte a NATO și UE, nu negociază cu NATO și UE. Este o voce importantă în interiorul acestor organisme unde își expune interesele naționale, care sunt promovate, inclusiv prin susținerea Ucrainei de NATO în cumplitul război. Aceasta răspunde unui interes vital pentru securitatea României și, bineînțeles, intereselor Ucrainei și dreptului internațional privind integritatea teritorială.
Economia românească și agenții economici români au suferit deja pagube însemnate ca urmare a sprijinului acordat Ucrainei în războiul cu Rusia. Cum ar putea fi reparate aceste pagube? Ce le spuneți fermierilor români în acest sens?
Le spun că cea mai importantă voce la Bruxelles și la București în favoarea recuperării pierderilor suferite este Partidul Național Liberal, prin mine, prin colegii mei eurodeputați, senatori sau deputați și prin miniștrii noștri. Deja colegii europarlamentari au făcut demersuri la Comisa Europeană pentru creșterea ajutoarelor dedicate fermierilor.
Dincolo de acest aspect, însă, vă spun că economia românească și românii trebuie să beneficieze de reconstrucția și integrarea Ucrainei, respectiv de integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Strategic vorbind, suntem excelent plasați, chiar în zona care va cunoaște cea mai mare dinamică a dezvoltării economice în Uniunea Europeană. Această dezvoltare economică a regiunii noastre, care aduce deja îmbunătățirea infrastructurii din Moldova și va aduce prosperitate românilor, va fi antrenată, cum spuneam, de reconstrucția Ucrainei după război, de procesul de integrare a celor două țări – procese în care România va juca un rol deosebit.
România lucrează deja în acest sens, efectele benefice se văd deja – lucrările la cele două autostrăzi ce traversează Moldova, proiectele a patru noi poduri peste Prut, construcția noului pod peste Tisa de la Sighet, investițiile în porturi. Dezvoltarea fără precedent a infrastructurii aduce dezvoltare economică, creșterea economiei private, a calității vieții și prosperitate pentru români.
Cât timp și la ce intensitate va fi ajutorul dat Ucrainei? Ce înseamnă prea mult în acest caz?
Atât cât este nevoie pentru a respinge agresiunea rusă. Acest război s-ar putea încheia mâine, dacă Rusia și-ar înceta agresiunea.
Rusia nu se va opri decât atunci când președintele Vladimir Putin va vedea că nu poate câștiga. Orice semn de slăbiciune din partea noastră îl va încuraja pe Vladimir Putin, așa că trebuie să continuăm, în UE și NATO, să fim fermi și consecvenți în sprijinirea Ucrainei.
Să nu uităm care este miza reală a acestui război: nu doar existența Ucrainei ca stat suveran și independent, ci securitatea și democrația în regiune, însăși pacea pe continentul european și existența unei ordini internaționale bazate pe reguli. Despre asta vorbim.
Prezența unor forțe militare străine, inclusiv ale celor puse sub drapelul NATO, pe teritoriul românesc este în creștere. Socotiți că această tendință face din România o țintă în cazul unui conflict cu puteri din afara NATO sau dimpotrivă?
Prezența trupelor NATO pe teritoriul României este o garanție în plus că România este în siguranță și cea mai bună metodă de descurajare. Niciodată, în istoria sa, România nu a fost mai apărată, iar acest fapt este consecința apartenenței noastre la NATO.
Intrarea Ucrainei în NATO va furniza un plus de securitate alianței și va consolida capacitatea ei de a-și apăra membrii sau dimpotrivă? Pentru a fi invitată în alianță, României i s-a cerut să fie furnizor de securitate. Este Ucraina azi sau are potențialul de a fi furnizor de securitate, iar nu furnizor de insecuritate?
Contextele aderării statelor foste comuniste la NATO, respectiv Ucraina, sunt diferite. La recentul summit NATO de la Washington s-au adoptat câteva decizii importante. O decizie privește referirea la parcursul Ucrainei spre statutul de membru NATO ca „ireversibil”. O altă decizie se referă la crearea unei „punți” care să pregătească aderarea Ucrainei la NATO. Această „punte” a cuprins un set de mecanisme și măsuri, o componentă militară, una politică și una financiară. Printre ele se numără un comandament NATO în Ucraina, dar și pregătirea interoperabilității cu NATO, inclusiv un trimis special al Alianței în Ucraina, care va gestiona construcția instituțională mai largă și procesul de reformă în vederea interoperabilității cu NATO. Obiectivul este ca atunci când luptele încetează, apoi sunt împlinite condițiile agreate de aliați, Ucraina să aibă toate capabilitățile pregătite pentru a fi activate din ziua în care devine membru NATO. Vorbim despre o perspectivă pe termen mai lung.
„Ar fi prea mult să spun că noi, românii, ne-am creat o mică patrie în teatrele de operații. Pot însă să spun că ne-am construit o mică biserică. Prima oară s-a întâmplat în timpul misiunii în Afganistan. Am adunat, cum am putut, scânduri, bucăți de placaj și panouri de prefabricate. Am așezat altarul, cum se cuvine, în spatele unei catapetesme făcută din câteva icoane. Aveam o Biblie și preotul militar Gheorghe Nicolescu a ținut slujbele cum este rânduiala. A fost un loc ecumenic, au venit și americanii să se roage împreună cu noi. Primejdia comună unește oamenii.”
MODEL DE PREȘEDINTE
Președintele Băsescu a declarat public că refuză să fie „Președinte mediator”, așa cum prevede Constituția, pentru a fi un „Președinte jucător”, încălcând Constituția. S-a ajuns astfel la un regim neocezarist, care a fost continuat, cu încălcarea ordinii constituționale, de Președintele Iohannis. Sunteți decis să restabiliți ordinea constituțională și să îndepliniți rolul de mediator între puterile statului, precum și între stat și societate, sau veți dori să fiți, la rândul dumneavoastră, un „președinte-jucător”?
În materie de politică externă și apărare, Președintele este cel căruia Constituția îi conferă atribuții specifice și rolul principal. Dacă putem vorbi de un „triunghi” de politică externă: președinte – Guvern (premier/minister de externe), în acest caz, președintele este cel care are atribuții de ordin strategic, de direcție, în timp ce guvernul, în speță ministerul de externe, are atribuții tactice, de execuție și implementare.
Ca președinte, îmi voi folosi autoritatea constituțională și experiența din zona de apărare și politică externă pentru a mă asigura că instituțiile-cheie ale statului român lucrează împreună, în interes național.
Eu vreau să fiu, cum am mai spus, un președinte muncitor. Fiecare președinte al României a dat propria sa expresie exercitării mandatului prezidențial. Putem aprecia sau nu modul în care și-au exercitat funcția, se poate ca stilul lor să ne fi plăcut sau displăcut, poate au fost eficienți sau mai puțini eficienți, dar nu aș merge atât de departe încât să spun că a fost încălcată ordinea constituțională.
Eu voi fi un președinte muncitor, implicat, responsabil și echilibrat, interesat de oameni și de temele reale care îi preocupă. Voi aduce instituțiile, societatea, partidele politice și toți factorii responsabili la masa dialogului și voi veni permanent în fața opiniei publice pentru a dezbate marile teme ale societății românești. Și nu mă voi da înlături de la muncă, așa cum nu am făcut-o niciodată.
Cât de mari sunt șansele dumneavoastră de a ajunge în turul al doilea?
Ajung cu siguranță în turul al doilea și voi câștiga alegerile prezidențiale. Pentru un deceniu de prosperitate și libertate, românii au nevoie de un președinte de dreapta și de un PSD departe de Palatul Cotroceni.
Mai poate PNL astăzi să fie „dreapta” care se opune „stângii” în România, după trei ani de guvernare împre- ună cu PSD?
Identitatea noastră ideologică dedreapta nu ne-o poate schimba nimeni și nimic. Am participat la o formulă de guvernare, din necesitate, la un moment dat, într-un con- text politic și geopolitic aparte. Altfel, glumind puțin, ați putea spune același lucru despre PSD, cum mai poate fi de „stânga”, după ce au stat la guvernare cu cel mai mare partid al dreptei românești, PNL?!
În această guvernare, PNL a fost garanția că măsuri-cheie de dreapta, legate, de exemplu, de cota unică, de menținerea Pilonului II de pensii, de susținerea antreprenorilor, nu au fost distruse de PSD. În plus, cu noi în Guvern, PSD nu a putut până acum face ceea ce, din păcate, îi este atât de caracteristic: să captureze statul și să pună în pericol democrația.
Sunteți suveranist sau globalist? Progresist (în sensul promovării unei noi normalități) sau conservator? Paci- fist sau războinic? Neo-conservator sau realist?
Sunt un susținător al democrației liberale, al ordinii globale bazate pe reguli și un om de dreapta. Mă regăsesc, personal, în ideologia dreptei conservatoare. Sunt un om cu credință. Sunt un om care crede în familie, în comuni- tate și care valorizează ordinea și siguranța. Toate acestea sunt valori de dreapta. Acestea sunt fundamentele mele ideologice; în rest, există multe nuanțe pentru situații și contexte diferite.
Ce este mai important pentru dumneavoastră: piața sau statul; capitalul sau munca; individul sau comunitatea; drepturile individuale sau drepturile colective?
Ele nu se exclud, toate sunt importante. Piața liberă este esențială pentru o economie liberală, bazată pe competiție și inițiativă privată; statul este la fel de important prin prisma „contractului social”, al marilor sisteme, de la educație și sănătate la asigurarea ordinii publice și apă- rării. Problema apare atunci când statul intervine prea mult în economie sau când nu se achită de obligațiile sale în raport cu cetățenii. La fel și cu celelalte dihotomii. Nu se exclud. De pildă, individul și comunitatea. Liberalismul pune în centrul său individul, ca depozitar al drepturilor și libertăților inalienabile. Dreapta conservatoare pune accent pe comunitate și familie. Eu cred în ambele.
„Privesc uneori filme ce povestesc despre impactul psihologic al războiului din Vietnam, din Afganistan sau din Irak asupra militarilor participanți. În România s-a vorbit prea puțin despre aceste lucruri. Numele militarilor uciși au rămas necunos- cute, iar militarii infirmi își trăiesc destinul amputat în singurătate. Mă gândesc cu amărăciune la lucrurile astea și, în același timp, văd cum viața merge înainte cu puterea ei de a acoperi rănile lumii, chiar dacă răniții rămân în urmă, neconsolați.”
Care ar fi principalele trei puncte din programul candidatului Nicolae Ciucă, cu precizarea că programul unui candidat la președinția statului nu este și nu poate fi un program de guvernare? Președintele prezidează, dar nu guvernează, la fel cum monarhul constituțional domnește, dar nu guvernează.
Președintele are atribuții executive, nu are un rol semi-decorativ.
Președintele exercită atribuțiile conferite de Constituție și, în același timp, prin legitimitatea funcției, conferite de votul popular, poate juca un rol major în direcționarea dezbaterii publice pe teme de interes pentru societate.
Programul meu prezidențial este România prosperă și sigură. În materie de politică externă și apărare, care sunt apanajul președintelui, văd lucrurile astfel: la nivel strategic, România își bazează eșafodajul de securitate pe cei trei piloni – parteneriatul strategic cu Statele Unite, rolul de aliat de încredere în cadrul NATO și postura tot mai solidă și credibilă în cadrul Uniunii Europene. De asemenea, este extrem de importantă consolidarea, eficientizarea și extinderea sistemului de parteneriate strategice.
Ca Președinte, cred că politica externă trebuie să îmbrățișeze și o componentă economică importantă, care se traduce prin susținerea dezvoltării economice prin investiții, recuperarea și accesul la noi piețe, propuneri și finanțări de proiecte externe.
Voi avea ca prioritate consacrarea României ca pilon de stabilitate, echilibru, securitate în Europa Centrală și de Est, la Marea Neagră și în Balcanii de Vest, și întărirea rolului nostru în UE și NATO în acord cu valoarea adăugată și contribuția avută în cele două organisme din care facem parte.
ROMÂNIA SUVERANĂ
Cât de suverană mai este azi România în domenii pre- cum energia sau politica externă?
România este un stat suveran și niciodată nu a încetat să fie un stat suveran.
Suntem parte din Uniunea Europeană și operăm într-o lumea profund interconectată, care trebuie să răspundă unor provocări globale. Mai mult decât atât, România va juca un rol important ca țară de tranzit și hub energetic regional, oferind o alternativă vecinilor și partenerilor noștri din UE, dar și Republicii Moldova și Ucrainei.
Exploatarea gazelor din Marea Neagră va duce la creșterea independenței energetice a tuturor statelor din regiune. Împreună cu proiectele legate de energia nucleară, exploatarea gazelor va face din România o forță energetică semnificativă. Aceasta se va traduce și în securitate, și în bunăstare pentru români.
Sunt bucuros că am putut, în calitate de prim-ministru, să iau decizii care au dus țara pe această direcție.
De ce ar plăti România câteva miliarde de euro pe câteva minireactoare nucleare dacă s-ar putea face cu doar un miliard de euro centrala de la Tarnița?
Nici în domeniul energiei nu trebuie să simplificăm lucrurile. Una dintre prioritățile mandatului meu este ca România să devină un pol de independență energetică în regiune. Știți de ce? Pentru că independența energetică înseamnă putere și influență politică.
Văd România ca pe un jucător strategic în regiune și în Europa, iar aceasta este una dintre componentele profilului țării noastre. Asigurarea independenței energetice conține mai multe variabile. Una dintre ele este diversificarea surse- lor de energie, iar altă variabilă este tranziția spre o energie curată, într-un mod eficient economic, adaptat României, capabil să ne asigure nevoile, congruent cu obiectivul com- baterii crizei climatice și cu dorința de a lăsa copiilor noștri un mediu mai curat. La aceasta putem adăuga alte elemente, cum ar fi creșterea capacității de stocare.
Pe acest fond, problema nu se pune între a alege fie hidroenergia, fie energia nucleară, între Tarnița și Doicești, spre exemplu. Avem nevoie de ambele.
Micile reactoare modulare nucleare sunt o tehnologie inovativă, pe care România o va implementa în premieră. Aici adăugăm gazul natural din Marea Neagră, celelalte surse de energie regenerabilă eoliană, solară, dezvoltarea reactoarelor nucleare 3 și 4 de la Cernavodă.
Investiția în independența energetică este o investiție pe termen lung, în viitorul generațiilor următoare, ea înseam- nând securitate și prosperitate.
Obținerea scutirii de vize din partea SUA, a regimului Schengen la frontierele terestre sau a accesului în OECD sunt obiective tehnice, oarecum mici și, în orice caz, de competența Guvernului. Care sunt ambițiile dumnea- voastră prezidențiale? Cum va arăta România după ce îl va avea timp de cinci ani ca Președinte pe generalul Nicolae Ciucă?
Viziunea mea este a unei Românii prospere și sigure. Programul meu și al Partidului Național Liberal este unul pentru familie, comunitate și țară.
În mandatul meu, România va fi puternică și capabilă să-și țină cetățenii în siguranță. Nu mă refer doar la securitatea în fața amenințărilor externe, deși aceasta este ea însăși o prioritate. Mă refer deopotrivă la siguranță economică și socială, în comunități și școli, energetică, în construirea și dezvoltarea unei afaceri. Cred într-un model economic liberal, care susține clasa de mijloc, încurajează inițiativa și răsplătește valoarea și performanța.
România viitorului trebuie să fie o Românie a valori- lor, a respectului pentru educație, pregătire, seriozitate, profesionalism, meritocrație. România are nevoie de un președinte muncitor care să întruchipeze valorile pe care românii le respectă și le așteaptă de la conducătorii lor: respect pentru educație și pentru litera legii, devotament față de familie și un caracter format prin ani de muncă, seriozitate și responsabilitate.
FAMILIA
Viața dumneavoastră familială este foarte puțin, spre deloc, cunoscută publicului larg. Discreția cu privire la aceste aspecte este o trăsătură a caracterului dumneavoastră sau expresia faptului că familia și prietenii personali au fost în ierarhia priorităților dumneavoastră cu mult în urma carierei profesionale și activității dedicate interesului public?
Familia mea nu este implicată în politică, eu însumi sunt un om politic, fără a face paradă de viața personală. Îmi place să păstrez discreție, din decență și bun-simț, nu pentru că aș avea ceva de ascuns.
Am o soție, am un copil, am nepoți. Am o familie obișnuită, de care sunt foarte mândru.
Cristina Ciucă a apărut pentru prima dată în spațiul public alături de Nicolae Ciucă la emisiunea „Un președinte în fața națiunii”, organizată de Antena 3 CNN
„Țin minte și ziua când mi-am văzut pentru prima oară viitoarea soție: o zi de octombrie 1983. Nu știu dacă a fost dragoste la prima vedere, dar la a doua vedere precis. Duminică, i-am șoptit, în față la Minerva! A dat din cap a încuviințare și a zbughit-o. Eram fericit. Nici măcar nu-mi dădusem seama că nu i-am spus ora. Dacă închid ochii, o văd și acum pe fetișcana aceea năltuță, zveltă, cu părul ondulat și lăsat pe spate, cu pomeții săltați și sprâncenele arcuite…
Din clipa aceea am știut că între noi s-a înfiripat un sentiment de afecțiune pe care l-am apărat amândoi și l-am amplificat, iată, până azi, după mai bine de patruzeci de ani. […]
Relația asta, trăită mai mult în suflet, cu întâlniri rare și cu timpul măsurat, ne-a încredințat de sinceritatea și afecțiunea reciprocă și ne-a pregătit pentru ce avea să urmeze, absențele mele de acasă, cauzate de îndatoririle militare, făcând ca momentele trăite împreună să aibă, fără să exagerez, un aer sărbătoresc.
Privind în urmă, de la distanța celor patruzeci de ani care au trecut nu pot să nu mă gândesc că, proba- bil, întâlnirea noastră a fost pusă sub semnul Providenței. Prima întâlnire, din priviri, reîntâlnirea, de o parte și de alta a plasei de sârmă a liceelor noastre alăturate, faptul că o chema tot Maria, ca pe bunica, și ne-am căsătorit pe 8 octombrie 1988, la exact cinci ani după ce ne-am cunoscut. Și oblăduirea Providenței continuă și acum, avem o familie fericită, fiul și nora noastră sunt la casa lor bine situați, fără să aibă nevoie din partea noastră decât de binecuvântare, suntem de două ori bunici. Și viața merge înainte, purtându-ne și pe noi cu ea, chiar dacă într-o bună zi, cum e legea firii, fără noi.”
Andreea, nora lui Nicolae Ciucă, împreună cu una dintre cele două fetițe ale sale, Anastasia, a fost printre susținătorii candidatului, la emisiunea „Un președinte în fața națiunii” Foto Antena 3 CNN
„Trecerea mea, în perioada februarie-martie 1989, de la comandant de pluton lansare la cea de comandant de pluton cercetare, și anume la Batalionul 121 Cercetare, a fost însoțită de unul dintre cele mai frumoase momente ale vieții mele. Am primit vestea că o să fiu tată.
Ca și alte coincidențe providențiale din existența mea, buna vestire am aflat-o chiar de ziua mea, la 7 februarie. N-am putut să mă bucur prea mult împreună cu soția mea, pentru că am fost chemat într-o misiune unde am rămas să meditez de unul singur la viitoarea mea condiție de tată.
Pentru mine, subiectul ăsta are o conotație în plus față de relația firească, de afecțiune, dintre tată și fiu. E o temă sensibilă, o nostalgie care vine nu din ceea ce s-a întâmplat, ca orice amintire, ci din ceea ce n-am putut face să se întâmple.
Mângâierea de a avea un copil și nemângâierea de a nu fi putut sta cu el atât de mult timp cum mi-aș fi dorit. Aș fi vrut să nu scriu asta, dar nu pot, pentru că m-a marcat. După venirea pe lume a lui Ștefăniță, ne-am bucurat de o jumătate de pâine în plus pe zi și un litru de ulei pe lună, dacă îmi aduc bine aminte, așa era atunci.
Sunt mândru de fiul meu. A făcut Medicina, dar apoi a luat o decizie curajoasă. A fost o vreme când condiția de medic devenise ingrată, se porniseră campanii de denigrare împotriva unor medici celebri, inclusiv împotriva mentori- lor săi, pe care îi respecta. Asta l-a amărât atât de mult încât m-a rugat să nu mă supăr dacă o să renunțe, în favoarea celeilalte pasiuni, informatica. Are o carieră de succes ca business intelligence developer, la o companie importantă din domeniul bancar. L-am înțeles, chiar dacă i-am acceptat cu greu renunțarea la medicină.”
Ce este Dumnezeu pentru dumneavoastră? Și ce nu este? Vă propun acest exercițiu, de final, catafatic versus apofatic.
Dumnezeu nu trebuie definit, pentru că nu poți cuprinde divinitatea într-o definiție. Dumnezeu este cu mine, credința este cu mine și îmi este suficient. De altfel, relația cu Dumnezeu este ceva profund personal și unic pentru fiecare persoană. Eu port credința în suflet, nu îmi place să mă afișez cu ea. Am crescut cu credință și mă însoțește în tot ce fac.