Producătorul auto Dacia a prezentat, marţi, varianta facelift a lui Duster, care va fi comercializată din septembrie 2021 în versiunile 4×2 şi 4×4.
„Asemenea generaţiilor precedente, Noul Duster se adresează atât clienţilor care doresc un SUV confortabil cu design atrăgător, cât şi celor care se află în căutarea unui vehicul 4×4 polivalent şi robust. Fidel ADN-ului său, Noul Duster este un SUV de familie, partener de drum în traficul cotidian, dar şi al aventurilor în aer liber. Design-ul său evoluează, în special la nivelul blocurilor optice şi al calandrului, conferindu-i un plus de personalitate şi asigurând totodată o diminuare a emisiilor de CO2”, se arată într-un comunicat transmis de Dacia.
Duster facelift dispune la interior de o consolă centrală înălţată, prevăzută cu o cotieră culisantă. Tot la capitolul noutăţi se numără cele două sisteme multimedia şi noul ecran de 8 inch, precum şi cutia de viteze automată EDC cu dublu ambreiaj.
Gama de motorizări a fost şi ea reînnoită, asigurând diminuarea emisiilor de CO2. Noul Duster este disponibil de acum şi în varianta echipată cu cutia automată EDC cu 6 trepte, cuplată cu motorul TCe 150. Versiunea ECO-G 100 dispune de un rezervor GPL a cărui capacitate a fost mărită cu aproape 50%, până la 49,8 litri.
Alături de limitatorul de viteză şi sistemul ESC de ultimă generaţie, ambele disponibile în serie, precum şi de regulatorul de viteză disponibil opţional, în funcţie de versiune, noul model dispune de numeroase sisteme de asistenţă la volan – detector de unghi mort, asistenţă la parcare, asistenţă la pornire în rampă, control adaptiv al coborârii în versiunea 4×4 şi sistem multi-view.