Cele nouă staţii de metrou din Sectorul 4 vor fi reabilitate, în baza unui protocol semnat luni, la Ministerul Transporturilor, de către ministrul Sorin Grindeanu, primarul Daniel Băluţă şi directorul Metrorex, Mariana Miclăuş.
Conform unui comunicat transmis de Primăria Sectorului 4, protocolul vizează reabilitarea şi punerea în siguranţă a celor nouă staţii ale Metrorex, precum şi regenerarea urbană a zonelor din jurul staţiilor de metrou.
Primele două staţii care vor beneficia de aceste lucrări sunt Constantin Brâncoveanu şi Apărătorii Patriei. Vor fi create noi căi de acces, pasaje pietonale subterane de legătură, vor fi modernizate zonele interioare şi exterioare.
“Vorbim despre două dintre intersecţiile extrem de aglomerate din Bucureşti, iar riscul de accidente este foarte mare. Aşa cum facem deja în zona Eroii Revoluţiei, acolo unde tocmai am încheiat lucrările de la suprafaţă şi am mutat muncitorii în pasajul subteran de legătură cu staţiile de autobuz, şi în cazul staţiilor de metrou Apărătorii Patriei şi Constantin Brâncoveanu este nevoie urgentă de lucrări de punere în siguranţă şi de autorizare ISU. Aceasta este singura cale prin care putem recupera decalajul imens al investiţiilor în infrastructura Sectorului 4, ignorat în ultimii 30 de ani”, a declarat primarul Daniel Băluţă.
Finanţarea activităţilor de modernizare şi reamenajare se va realiza din bugetul local al Sectorului 4 şi/sau alte surse interne şi externe, iar Metrorex va oferi asistenţă tehnică la elaborarea proiectelor tehnice şi pe parcursul derulării lucrărilor. După realizarea lucrărilor, noua infrastructură aferentă staţiilor de metrou va intra în proprietatea statului.
Staţiile de metrou vizate de protocolul de asociere sunt: Piaţa Unirii, Tineretului, Timpuri Noi, Eroii Revoluţiei, Constantin Brâncoveanu, Piaţa Sudului, Apărătorii Patriei, Dimitrie Leonida şi Berceni.