NEPI Residential, noua divizie de rezidenţial a grupului NEPI Rockcastle, începe construcţia Vulcan Residence, primul proiect rezidenţial din portofoliu, care va avea 256 de apartamente, iar investiţia este de aproximativ 22 milioane euro.
“NEPI Residential, noua divizie de rezidenţial a grupului NEPI Rockcastle, investitor şi dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală şi de Est, anunţă obţinerea autorizaţiei de construire şi începerea lucrărilor la Vulcan Residence, cel mai nou complex de apartamente din zona 13 Septembrie, Bucureşti. Vulcan Residence va fi construit într-o singură fază, P+12 etaje, cu etajul 12 retras, şi va avea 256 de apartamente (studiouri simple şi duble, apartamente cu 2, 3 şi 4 camere, precum şi unităţi de tip penthouse pe două niveluri), toate beneficiind de terase generoase şi un design modern”, a anunţat dezvoltatorul.
Proiectul va fi finalizat în trimestrul 3, 2023, iar investiţia se ridică la aproximativ 22 milioane euro.
“Primul proiect NEPI Residential înseamnă o investiţie proprie solidă, pe termen lung, şi reflectă încrederea grupului în versatilitatea şi atractivitatea proiectelor mixte – retail, birouri, rezidenţial. Viitorul proiectelor rezidenţiale este reprezentat de locuri şi spaţii unde oamenii au acces facil la toate aspectele calitative care definesc stilul de viaţă contemporan”, a declarat Iulian Rusu, head of NEPI Residential.
Poziţionat între străzile Mihail Sebastian şi Şoseaua Progresului, complexul rezidenţial pune la dispoziţia viitorilor proprietari locuri de parcare subterane şi supraterane, staţii de încărcare pentru autoturisme, scutere şi trotinete electrice. Are loc de joacă în incinta complexului rezidenţial, spaţii verzi şi spaţiile comerciale de servicii la parterul clădirii.
Pentru vânzarea acestui prim proiect rezidenţial, NEPI Rockcastle a ales un parteneriat cu Crosspoint Real Estate, în calitate de agent exclusiv.
Preţurile de lansare pornesc de la 64.500 euro + TVA pentru studiouri cu o suprafaţă utilă totală de 44 mp şi ajung până la 218.000 euro + TVA pentru un duplex cu 4 camere, situat la ultimele două etaje ale complexului, cu scară interioară şi cu o suprafaţă utilă totală de 146 mp.
NEPI Residential reprezintă divizia de dezvoltare şi gestionare a proiectelor de real estate destinate segmentului rezidenţial din România. Parte a grupului NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor şi dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală şi de Est, divizia de real estate rezidenţial îşi propune dezvoltarea unor complexuri rezidenţiale în imediata apropiere a centrelor comerciale din portofoliului grupului.
Fondată în 2005, Crosspoint Real Estate oferă atât servicii de tranzacţionare şi consultanţă pentru domeniul imobiliar, cât şi soluţii financiare necesare marilor investitori, pentru toate tipurile de proprietăţi: birouri, retail, industrial, terenuri, hoteluri şi rezidenţial. Crosspoint Real Estate este asociatul internaţional Savills în România, una dintre cele mai mari companii de real estate la nivel mondial, fondată în 1855 – cu venituri de peste 1,74 miliarde lire sterline generate în 2020.