Operatorii rutieri de transport de călători din regiunea Bucureşti – Ilfov care nu respectă normele de curăţenie în vehicule şi programul de circulaţie riscă sancţiuni dure, potrivit unui comunicat remis marţi de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI).
Pentru a se asigura de respectarea contractelor, conducerea TPBI a dispus marţi efectuarea permanentă de controale inopinate în depouri şi autobaze pentru a verifica dacă vehiculele ies în traseu igienizate, se menţionează în comunicat.
Pe de altă parte, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov realizează, din 1 august, controale la capetele de linie pentru a verifica respectarea orelor de plecare de către conducătorii de vehicule, conform comunicatului.
Cele două măsuri de verificare fac parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri prin care TPBI urmăreşte creşterea gradului de confort şi al calităţii serviciilor oferite călătorilor de către cei patru operatori de transport din regiunea Bucureşti – Ilfov: STB SA, STV SA, Ecotrans STCM SRL şi Regio Serv Transport SRL.
De asemenea, TPBI se va asigura că operatorii vor afişa în mijloacele de transport în comun atât indicativul vehiculului, cât şi adresa de email şi numărul de telefon unde călătorii să poată sesiza problemele apărute, pentru ca acestea să fie soluţionate cât mai operativ, se menţionează în comunicat.
Totodată, TPBI lucrează la finalizarea unei platforme publice de petiţii, care va funcţiona online şi va centraliza toate petiţiile din domeniul transportului public de călători pe regiunea Bucureşti – Ilfov, potrivit comunicatului.