Divizia Solar Energy a companiei Visual Fan, furnizor de soluții Full EPC în sectorul regenerabil, anunță semnarea contractului cu compania Austrotherm, pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate de circa 999,90 kWp. Proiectul, situat în comuna Horia, județul Neamț, va fi realizat cu sprijinul fondurilor PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), un pas important în direcția tranziției către surse de energie regenerabilă și sustenabilă. Panourile fotovoltaice urmează să fie instalate la sol, pe un teren plan cu o suprafață de 16.121 mp.
Etapele de construcție și implementare
Pe lângă prestarea tuturor serviciilor de inginerie, achiziție, montaj și punere în funcțiune a sistemului fotovoltaic, proiectul va include și realizarea de lucrări conexe ce implică împrejmuire, sistem complet de iluminat și supraveghere video. Implementarea acestui proiect va avea loc în parteneriat cu Waldevar Energy, un colaborator strategic al companiei Visual Fan, alături de care au fost finalizate cu succes numeroase proiecte de anvergură.
Soluția propusă de divizia Allview Solar Energy constă în instalarea de panouri fotovoltaice Tier 1 și invertoare Huawei, recunoscute pentru performanță, fiabilitate și eficiență. Montajul se va face la sol, pe un teren plan, iar structura de suport folosită este de tip FixedSteel, proiectată pentru a rezista condițiilor meteorologice severe, precum vântul, zăpada și înghețul. Tehnologiile și echipamentele propuse pentru utilizare de către Visual Fan, au performanțe și fiabilitate ridicate, provenind de la producători cu expertiză mondială pe piața sistemelor fotovoltaice.
Acest parc fotovoltaic va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, estimându-se o scădere anuală cu peste 800 de tone/an a acestora. În plus, producția totală de energie electrică din surse solare regenerabile, pentru o perioadă de 20 de ani, este estimată la 25010.44 MWh.
„În contextul actual, responsabilitatea companiilor mari de a adopta practici durabile devine nu doar esențială, ci și imperativă. Investițiile în soluții de energie regenerabilă nu doar că le oferă acestor companii avantajul reducerii semnificative a costurilor operaționale, dar reprezintă și o dovadă tangibilă a angajamentului lor față de protecția mediului și reducerea impactului asupra schimbărilor climatice.
Colaborarea cu Austrotherm România confirmă deschiderea sectorului industrial către inovație și sustenabilitate, iar prin conceptul Green by Allview ne concentrăm pe reducerea emisiilor de carbon, diminuarea poluării și protejarea biodiversității. Suntem mândri de rezultatele obținute în primele trei trimestre ale acestui an, prin parteneriatele strategice cu companii multinaționale de renume, care ne-au ales ca parteneri pentru implementarea proiectelor fotovoltaice full EPC. Aceste colaborări reprezintă un pas important în direcția creării unui mediu de afaceri responsabil și orientat către sustenabilitate.”, a declarat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan S.A.
Austrotherm România, parte din grupul austriac Schmid-Industrie-Holding, deține 22 de fabrici de polistiren în 12 țări din Europa Centrală și de Est. În România, Austrotherm Com S.R.L. operează trei fabrici de polistiren expandat și extrudat, localizate în București, în județul Hunedoara (Călan) și în județul Neamț (Horia). Cu o experiență de peste 25 de ani pe piața din România, Austrotherm Com S.R.L. s-a concentrat pe producția de materiale termoizolante, asigurând confortul termic al locuințelor și reducerea costurilor de întreținere. Produsele companiei respectă standardele de calitate impuse de normele europene în vigoare.
Pe lângă materialele de termoizolație, Austrotherm produce și profile pentru fațade, într-o gamă largă de produse, de la ancadramente pentru uși și ferestre, solbancuri și cornișe, la chei de boltă și capiteluri, precum și pietre de basaj. Acestea sunt rezistente la îndoire, ușor de prelucrat și utilizabile atât pentru restaurarea clădirilor vechi, menținând stilul arhitectural, cât și pentru construcții noi, oferindu-le un aspect distinct. Cercetarea și inovația reprezintă punctele forte ale Austrotherm, garantând calitatea produselor. Dezvoltarea constantă a produselor noi și optimizarea proceselor de fabricație permit companiei să ofere soluții tehnice inovatoare arhitecților, constructorilor, distribuitorilor de materiale de construcții, dar și persoanelor care construiesc în regim privat. Austrotherm oferă suport tehnic pentru calcule de fizică a construcțiilor și consiliere tehnică în funcție de specificațiile fiecărui proiect. Experiența și cunoștințele acumulate sunt disponibile și pe pagina de internet www.austrotherm.ro si pagina de Facebook www.facebook.com/AustrothermRomania precum și în numeroase publicații de specialitate.
Divizia Allview Solar Energy oferă soluții complete și personalizate pentru construirea oricărui tip de centrală fotovoltaică. Listată în piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti în 2021, compania Visual Fan este evaluată la aproximativ 100 milioane de lei, după o apreciere de peste 52% pe acţiuni în ultimul an.