Uzina Dacia de la Mioveni a avut până acum întreruptă producția peste 25 de zile din cauza crizei internaționale a semiconductorilor. Această criză este și mai gravă pentru producătorul român în condițiile în care Dacia a lansat de curând și noi modele care au adus o cerere mai mare.
„De la debutul crizei de piese, activitatea uzinei Vehicule de la Mioveni a fost întreruptă 25 de zile. Lipsa componentelor electronice continuă să afecteze industria auto, inclusiv Dacia. Depunem toate eforturile pentru a limita impactul asupra producţiei şi lucrăm într-un ritm susţinut cu furnizorii noştri. Avem celule de criză la nivelul direcţiilor de Supply Chain şi Achiziţii şi implementăm toate măsurile adecvate“, au declarat reprezentanţii Direcţiei de Comunicare Dacia.
Astfel, cu o producţie medie de 1.300 de maşini pe zi Dacia putea produce în cele 25 de zile 32.500 de maşini cu o valoare de piaţă de aproape 500 mil. euro, potrivit calculelor ZF, luând în calcul un preţ mediu de 15.000 de euro cu TVA.
Lipsa microcipurilor loveşte industria auto după o serie de înăspriri ale normelor de poluare şi o limitare a emisiilor de dioxid de carbon la o medie de 95 g CO2/km per grup auto, pe lângă pandemie şi reducerea producţiei din 2020 care a determinat pierderi de miliarde de euro. Pierderile au venit când constructorii deja investeau masiv în electrificare. Asociaţia Constructorilor Auto din Germania VDA se aşteaptă ca industria auto să fie în continuare afectată atât pe termen scurt, cât şi mediu.
Potrivit datelor ACAROM (Asociaţia Constructorilor Auto din România), în prima jumătate din 2021 Dacia a produs 145.515 unităţi, în creştere cu 29%, iar Ford 91.148 de unităţi, în creştere cu 20%.
Vânzările de SUV-uri mici continuă să crească şi în 2021 pe o piaţă europeană în declin, iar România este prezentă în top cinci cu două modele, potrivit statisticilor left-lane.com pe baza cifrelor Jato Dynamics. Per total SUV-urile mici au devenit al doilea cel mai mare segment al pieţei auto europene, depăşind segmentul compact. În plus, modelele din top cinci, inclusiv Ford Puma şi Dacia Duster, reprezintă peste 40% din vânzările segmentului.